Târgul Internațional INDAGRA, care a avut loc la București, în perioada 31-octombrie – 04 noiembrie, reprezintă o importantă platformă de dialog între agricultori, specialiști și factori de decizie, fiind și unul dintre cele mai importante evenimente desfășurate la nivel național. Anul acesta, INDAGRA a fost prilejul unor evenimente și a diferite dezbateri pe problematicile actuale ale agriculturii românești, printre care se regăsește și problema refacerii solului exploatat intensiv prin diferite culturi agricole. Astfel, în cadrul INDAGRA 2018, Iridex Group Plastic a organizat vineri, 2 noiembrie 2018, un workshop pe domeniul compostării, cu titlul: ”Procedee simple de transformare a gunoiului de grajd în fertilizator organic”.

Metoda cea mai bună de valorificare a reziduurilor organice de tot felul o reprezintă compostarea. Astfel, compostul este un produs matur solid rezultat din compostare, care este un proces condus de bio-oxidare a substratului organic eterogen solid incluzând o fază termofilă. Ce înseamnă un compost de foarte bună calitate în România este relativ, întrucât la noi în țară nu există niște norme, niște standarde la care să ne referim în realizarea compostului. Din păcate, România este una dintre cele trei țări din Uniunea Europeană în care nu există încă legislație pe domeniul compostului.

”Cerere există, piața se creează, avem un potențial uriaș, terenurile agricole se degradează din cauza culturilor intensive, este clar că avem nevoie de reguli după care să ne ghidăm cu toții”, a declarat Alin Murariu, reprezentantul firmei Iridex Group Plastic, în demersurile de reintroducere în economia circulară a deșeurilor rezultate din agricultură, un domeniu cu o creștere semnificativă în România ultimilor ani.

În cadrul atelierului găzduit de INDAGRA, specialiștii Iridex Group Plastic au prezentat una dintre cele mai performante și eficiente soluții de transformare a deșeurilor organice, tratarea prin digestie aerobă în instalații închise cu sistem de aerare pozitiv și membrană semipermeabilă ePTFE – Sistemul GORE® Cover.

De peste 20 de ani partener al agricultorilor din România, Iridex Group Plastic susține implementarea conceptului de Smart Agriculture și introducerea deșeurilor rezultate din agricultură, din fermele zootehnice sau culturile degradate, în circuitul firesc al Economiei Circulare prin soluțiile de compostare GORE® Cover. Tehnologia de compostare, ca procedeu simplu de transformare a gunoiului de grajd în fertilizator organic, precum și studii de caz au fost prezentate detaliat de specialiștii Iridex Group Plastic în cadrul workshopului la care au participat atât fermierii, cât și cercetători de la Universitatea Politehnica București.

Zakaria Adlah, fermier în zona Călărași: Pentru a se ocupa de ferma sa avea nevoie de pământ de cât mai bună calitate. Astfel, fermierul a prezentat la INDAGRA un compost obținut din lemnul tocat la bază, amestecat cu orice tip de dejecții animale, paie și orice altceva se adună de la animale. ”Acesta este cel mai bun mod de a face un ban și a crește producția. În același timp aceasta poate fi o afacere pentru orice fermier, aducând ceva înapoi pământului, fără a folosi chimicale, astfel, ceea ce vine din pământ se duce înapoi în pământ și îmbogățește recolta”, a declarat Zak.

 

Cristian Lungu, fermier: ”Când am intrat în contact cu firma aceasta (n.r. Iridex Group Plastic) am întâlnit niște oameni deosebiți. Când am auzit că există preocupare pentru a lucra la legislație pe domeniul compostului mi-am dorit să ajut, fiind, desigur, direct interesat, așa că m-am implicat și mă implic în continuare.

Mai întâi am fost să văd niște realizări obținute cu această tehnologie, am fost în zona Tirolului, în Austria, în zona Sălajului sau în alte locuri, iar acum am ajuns omul care îmi doresc să fac orice ca să am acces la această tehnologie. Ferma mea este încă mică, următoarea va fi mai mare pentru care îmi doresc foarte mult tehnologia GORE. E clar că va avea în componență compostarea, nu altceva”.

Din punct de vedere al fermierului, pe lângă gunoiul de grajd există și deșeurile din procesul de fabricație, apoi ținem cont că sunt foarte multe tipuri de deșeuri de origine vegetală într-o fermă, din care, prin amestecare pot rezulta composturi foarte bune calitativ. Cu experiența de fermier și implicarea practică, consider foarte valoroasă deja experiența deținută de mine pe această temă a compostului, iar orice fermier ar putea să o valorifice”, a completat Cristian Lungu, fermier, crescător de vaci de lapte.

Workshopul desfășurat pe tema compostării a reunit fermierii interesați să contribuie la pregătirea unei legi a compostului, explorând această posibilitate de a îmbunătăți calitatea pământului pentru a crește recoltele. Alături de aceștia au fost și reprezentanți de marcă din domeniul cercetării din echipa Universității Politehnica București care sunt parteneri ai companiei Iridex Group Plastic în proiectul PROVED – ”Procese și sisteme operaționale pentru tratarea și valorificarea materială și energetică a deșeurilor”, care are drept obiectiv realizarea unor rețete specifice de compost ca noi soluții de tratate a deșeurilor biodegradabile.

Sistemul GORE® Cover reprezintă o soluție pentru resturile vegetale din producția agricolă, dejecțiile animaliere, deșeurile verzi, dar și în cazul deșeurilor alimentare sau al altor deșeuri organice separate la sursă, biosolide (nămoluri), precum și pentru deșeurile municipale solide. Tratarea statică cu sistem de aerare pozitivă, folosind tehnologia membranei semipermeabile, prezintă cel mai scăzut nivel al emisiilor comparativ cu alte sisteme de tratare, în plus, tehnologia de compostare GORE® Cover este accesibilă ca preț și are costuri de operare reduse.

Organizat de Romexpo, în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România, INDAGRA este cel mai important eveniment anual pentru specialiștii din domeniul agricol, de la cele mai importante companii din industrie la nivel internațional, cercetători sau reprezentanți ai autorităților locale, până la fermieri, manageri și producători din domeniul agriculturii și industriei alimentare.

Ca în fiecare an, Iridex Group Plastic a fost prezent pe întreaga durată a târgului INDAGRA în cele două standuri – unul interior și altul în exterior – cu o gamă largă de oferte, soluții și tehnologii destinate agricultorilor, de la sistemele smart pentru irigații și pompe solare, până la o gamă variată de agrotextile și plase de protecție, precum și boxpaleții din plastic, ambalajele ideale pentru recoltele de sezon.

Întreg workshopul a fost transmis live și îl puteți oricând vedea pe Agrointeligența și prin canalul de Facebook al Iridex Group Plastic.

 

Despre Iridex Group Plastic

Compania Iridex Group Plastic, înființată în 1993 ca firmă privată, reunește domenii de activitate diverse: construcții, agricultură, mase plastice, salubritate, toate având ca numitor comun grija pentru mediu. Compania este prima producătoare din România de plasă tip rețea din polietilenă, obținută prin extrudare. În prezent, are în portofoliu o largă gamă de plase, folii și ambalaje pentru uz agricol. Tot pentru domeniul agricol, oferă echipamente pentru irigații de la producători de top la nivel mondial.

Din respect pentru comunitate, Iridex Group Plastic îşi reafirmă angajamentul pe termen lung în politicile de responsabilitate pentru mediu şi are în vedere implementarea principiilor economiei circulare, folosind materiale și tehnologii cu impact de mediu scăzut și instalaţii nepoluante fabricate în Uniunea Europeană, a căror activitate este monitorizată permanent şi certificată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *