- Avenir Telecom anunță și linia de telefoane premium ULTIMATE, care cuprinde 6 smartphone-uri performante
București, 5 februarie 2019 – Avenir Telecom va dezvălui o nouă gamă de telefoane mobile Energizer® la ediția de anul acesta a Mobile World Congress. Noua gamă va cuprinde 26 de modele de telefoane, atât smartphone, cât și feature phone. Printre noile versiuni se numără un smartphone pliabil, o nouă linie de telefoane high-end, și un dispozitiv echipat cu o baterie de 18.000 mAh. Toate aceste noi modele vor fi disponibile pentru a fi testate la standul Energizer® Mobile din sala Square Congress (#CS 96), în perioada 25-28 februarie, la Barcelona.
O gamă actualizată de produse care oferă tehnologii inovatoare
Cele 26 de dispozitive noi Energizer® vor afișa o serie de caracteristici inovatoare, de la camerele pop-up, până la funcționalitatea de scanare profesională inclusă în telefoanele de tip rugged, un smartphone pliabil și chiar un smartphone cu o baterie de 18.000 mAh (telefonul cu cea mai puternică baterie de pe piață).
O nouă linie de telefoane smartphone
Toate telefoanele mobile Energizer® au în comun un set de caracteristici pentru care este cunoscut acest brand: durabilitate, performanță și durată lungă de viață a bateriei. Cu toate acestea, fiecare gamă are și propriile sale diferențe. Smartphone-urile HARDCASE și modelele de tipul feature phone, concepute cu gândul la profesioniștii și pasionații de activități în aer liber, sunt robuste și rezistente la apă, praf, șocuri și au o durată mare de viață a bateriei; linia POWER MAX oferă smartphone-uri high-end, cu o durată de viață mare a bateriei, de peste 4.000 de mAh, în timp ce produsele din gama ENERGY sunt ideale pentru o utilizare simplă, de zi cu zi.
O a patra linie de produse se va alătura acestei liste: gama ULTIMATE, care cuprinde șase noi smartphone-uri premium – performanța, inovația și designul elegant, fiind printre principalele caracteristici.
„Prin oferirea unor telefoane de înaltă performanță și calitate, la prețuri accesibile, răspundem cererii în creștere pentru smartphone-urile entry-level și mid-range. În special, această poziționare pe piață ne permite să ne concentrăm asupra regiunilor lumii care se confruntă cu o creștere rapidă, în care cererea pentru aceste produse este ridicată și care reprezintă o direcție strategică pentru dezvoltarea noastră”, a declarat Jean-Daniel Beurnier, CEO al Avenir Telecom. „Anunțarea unei a patra linii de smartphone-uri, elegante, inovatoare și la prețuri rezonabile, extinde catalogul de produse pe care le putem oferim partenerilor noștri. Astfel, aceștia vor putea să satisfacă mai ușor cerințele consumatorilor la nivelul regiunilor în care activează”.
Avenir Telecom, care distribuie produse Energizer® în peste 55 de țări din întreaga lume – și care deține licența exclusivă pentru telefoanele mobile Energizer® – va participa la ediția de anul acesta a Mobile World Congress, cu intenția de a-și extinde rețeaua de distribuție la nivel mondial și de a le da posibilitatea potențialilor clienți să vadă și să testeze produsele, înainte ca acestea să fie lansate oficial pe piață.
Cu o experiență de 29 de ani în industria de telefoane mobile și cu peste 20 de milioane de telefoane și accesorii vândute la nivel mondial, Avenir Telecom, produce și distribuie telefoane mobile, sub licența Energizer®, din anul 2017. În România, compania Avenir Telecom este prezentă de 21 de ani.
Mai multe informații despre noile modelele de telefoane Energizer® găsiți pe http://www.energizeyourdevice.com/en/home/
Despre Avenir Telecom
Avenir Telecom este unul dintre cei mai mari distribuitori de telefoane, accesorii de telefoane mobile şi servicii de telecomunicaţii din România şi subsidiara locală a grupului francez Avenir Telecom SA (AVT:PAR), unul dintre cei mai mari distribuitori de echipamente și servicii de telecomunicații din Europa şi producătorul şi distribuitorul accesoriilor şi telefoanelor Energizer®.
În România, Avenir Telecom operează unul dintre cei mai mari retaileri GSM, Internity, cu o rețea națională de 50 de magazine. Internity oferă produsele și serviciile operatorului de telefonie mobilă Telekom România, precum și o gamă extinsă de telefoane și accesorii GSM sub marca proprie Energizer®.