București, 3 martie 2022. Clienții eMAG continuă să se mobilizeze cu donații în sprijinul populației ucrainene afectate de conflictul militar, iar după două zile de la inițierea campaniei de donații „Umanitatea nu are granițe” s-au înregistrat peste 7.200 de donații în valoare de 436.000 de lei. Toate fondurile rezultate din aceste donații merg direct în contul Crucii Roșii Române, care achiziționează necesarul de hrană și produse sanitare pentru populația civilă ucraineană.

Crucea_Rosie_Convoi

Un convoi umanitar al Crucii Roșii Române cuprinzând camioane cu alimente, materiale sanitare și de primă necesitate a trecut astăzi granița în Ucraina, pe la Vama Siret, pentru a ajunge la populația civilă. Cinci dintre cele șapte camioane aparținând firmei de curierat Sameday conțin produse donate de eMAG.

„Suntem cu gândul la oamenii din Ucraina care trec prin clipe grele și știm că nevoile lor sunt acum foarte mari. Orice gând bun contează acum enorm, iar un ajutor concret, printr-o donație oricât de mică, poate schimba viața cuiva, de aceea solidaritatea noastră față de ei trebuie menținută”, a spus Tudor Manea, CEO eMAG.

Crucea_Rosie_Convoi

Cei care doresc pot dona atât din aplicația eMAG, în secțiunea dedicată campaniei umanitare https://www.emag.ro/lps/oamenii-ajuta-oameni, cât și din coșul de cumpărături, la achiziția de produse de pe eMAG.

Despre eMAG

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România și a devenit un lider regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. De peste 20 ani, compania investește constant în servicii bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani.

Crucea_Rosie_eMAG

Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul premium Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit și aplicația de mobil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *