IAȘI, România, 8 decembrie 2023HCLTech, lider global în servicii de consultanță și servicii IT, anunță lansarea unui nou Centru Global de Livrări servicii (GDC) la Iași. Noul centru ultra-modern din Iași va oferi cele mai noi soluții în domeniile digital, programare, cloud și Inteligență Artificială.

Centrul extinde prezența HCLTech în România și evidențiază angajamentul HCLTech față de operațiunile derulate în țara noastră, ca parte a strategiei sale nearshore de livrare a soluțiilor pentru clienții companiei.

”Marcăm azi o etapă foarte importantă pentru HCLTech în România, pe măsură ce continuăm să ne dezvoltăm și să ne deservim clienții la nivel internațional cu noi capabilități în cele mai noi tehnologii. Ne păstrăm angajamentul față de oamenii noștri și față de comunitățile locale, continuând să investim în talentele locale care doresc să urmeze o carieră în tehnologie”, a declarat Iulian Păduraru, Country Head – România, HCLTech.

“HCLTech a devenit un jucător cheie în industria serviciilor tech din România, iar noul centru este încă o dovadă a angajamentului companiei de a dezvolta ecosistemul tehnologic din Iași și din întreaga țară”, a declarat primarul Iașiului, Mihai Chirică.

Ceremonia de inaugurare a noului centru a fost onorată de mai mulți membri din conducerea superioară a HCLTech, printre care C Vijayakumar, Chief Executive Officer și Managing Director, precum și Rahul Singh, Chief Operating Officer, alături de demnitari și parteneri locali.

Pentru a marca deschiderea noului centru, membrii echipei de conducere a HCLTech s-au alăturat mai multor voci importante din domeniul IT/Tech din România într-o dezbatere despre modul în care organizațiile se integrează în noul mediu economic bazat pe tehnologie și modul în care acestea înțeleg să adopte cultura generației Z pentru a regândi forța de muncă a viitorului.

HCLTech a împlinit cinci ani de activitate în România și numără aproximativ 1.000 de angajați în București, Iași și Brașov. HCLTech este certificată de către Top Employers Institute drept Angajator de top în 25 de țări, inclusiv în România. Unul dintre angajamentele companiei este de a susține prin programele sale comunitățile locale din țările în care activează.

Despre HCLTech

HCLTech este o companie globală de tehnologie, cu peste 221,000 de angajați în 60 de țări, ce oferă servicii de înaltă calitate din zona digitală, de software, inginerie și cloud, având un portofoliu bogat de servicii și produse IT. Compania deservește clienți din toate industriile, oferind soluții pentru sectorul financiar, industrial, medical și științific, alimentar, IT și telecom, retail și FMCG, media și servicii publice. HCLTech a înregistrat în perioada septembrie 2020 – septembrie 2023 venituri cumulate în valoare de 12,9 miliarde de dolari. Pentru mai multe detalii, accesați hcltech.com.

Pentru mai multe informații, contactați:

Elka Ghudial, EMEA
elka.ghudial@hcl.com

Livia Cimpoeru, Chapter 4 Communication Romania

l.cimpoeru@chapter4.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *