Milano, 12 martie 2024 – Una dintre cele mai prestigioase universitati din lume – Universitatea de Economie Luigi Bocconi din Milano, a celebrat data de 8 martie – Ziua Internationala a Femeii, prin lansarea volumului “Changed by Women”. Realizat in colaborare cu jurnalista Diana Cavalcoli de la Corriere della Sera, volumul prezinta povestile de succes a 99 de absolvente ale universitatii, selectate din cei peste 120 de ani de activitate. Printre acestea se numara si pianista Sinziana Mircea, singura romanca inclusa in acest top.

Este un imens privilegiu sa fiu inclusa printre cele 99 de absolvente din toate timpurile, selectate de Bocconi pentru a fi prezentate in aceasta carte. Cu atat mai mult cu cat anul acesta Bocconi Business School, a carei absolventa sunt, s-a clasat pe locul 3 in topul celor mai bune scoli de business din lume”, a declarat pianista si compozitoarea Sinziana Mircea.

Printre cele 99 de povesti de succes se numara: Alice Acciarri – General Manager e-Bay Italia, Silvia Ardagna – Chief European Economist Barclays, Elisa Balbo – soprana de nivel mondial, Silvia Candiani – Vice-President Microsoft, Margherita Della Valle – CEO Vodafone Group, Francesca Cornelli – Decan Kellogg School of Management/ Northwestern University Chicago, Roberta Gatti – World Bank Chief Economist for EMEA, Elisabetta Magistretti – prima CEO UniCredit Bank, Titti Postiglione – Sef Adjunct al Departamentului pentru Protectia Civila Italia.

Pianista Sinziana Mircea, absolventa a programului de masterat in managementul artelor s-a remarcat atat prin cariera concertistica desfasurata pe marile scene ale lumii, cat si prin activitatile sale de profesor universitar, cercetator si antreprenor cultural. Proiectele muzicale realizate de Sinziana s-au evidentiat prin caracterul inovator, acesta fiind trademark-ul muzicienei romane. Astfel, muziciana a realizat restituri ale patromoniului muzical mondial prin prezentarea in premiera absoluta a unor lucrari de secol XVIII, descoperite chiar de ea in arhivele conservatoarelor italiene. Programele concertelor sale, prezentate cu mare succes de public si critica in intreaga lume, contin atat repertoriul clasic, cat si compozitiile pianistei, in show-uri imersive de muzica si lumina, in care muzica este insotita de proiectii video realizate cu inteligenta artificiala.

Sinziana este, deasemenea, implicata in numeroase proiecte educationale dedicate promovarii tinerilor muzicieni, derulate prin Asociatia Museart, fondata de aceasta in 2012.

Alaturi de violonistul Alexandru Tomescu, incepand din anul 2023 Sinziana Mircea a sustinut un amplu turneu mondial pe scene precum Kennedy Center din Washington D.C., Silk Road Arts Center Beijing, Filarmonica din Ljubliana, Teatrul National de Dans din Budapesta si altele.

“Bocconi mi-a deschis usa catre o alta lume: m-a facut sa inteleg intr-un sens profund ca muzica devine relevanta daca este impartasita cu publicul la un nivel emotional profund si durabil. Publicul de azi cauta experiente imersive, senzoriale, iar actul artistic, pentru a ramane relevant, trebuie sa raspunda acestor nevoi. Am inteles o data in plus ca sectorul cultural are forta de a regenera si dezvolta comunitatile, fie ele mici sau mari, intr-un mod minunat, iar aceasta trebuie sa devina o prioritate pentru fiecare natiune.”, a declarat pianista Sinziana Mircea.

Cele 99 de povesti de succes pun o lumina puternica asupra rolului femeilor in transformarea si progresul societatii moderne, intr-un moment in care umanitatea se afla in profunda schimbare, determinata de provocari dintre cele mai mai mari si mai diverse.

Despre Sinziana Mircea

Pianista Sinziana Mircea a concertat in Statele Unite ale Americii, Japonia, China si Europa, pe scene precum: Carnegie Hall New York, Kennedy Center Washington DC, Tokyo Metropolitan Theater, Silk Road Arts Center Beijing, St Martin-in-the-Fields Londra, Ateneul Roman sau Sala Radio din Bucuresti etc.

Pianista a obtinut diploma de licenta cu calificativul maxim la Hochschule für Musik und Tanz Köln, Germania si diploma de masterat la Guildhall School of Music & Drama Londra, unde a fost admisa cu bursa integrala de studii oferita de Steinway & Sons UK. In paralel, pianista s-a perfectionat la Accademia Pianistica Imola din Italia. Ulterior a urmat cursurile de masterat in Arts Management la SDA Bocconi Business School – Milano. A obtinut numeroase premii in competitii nationale si internationale, printre care Premiul de Debut la Miami International Piano Festival Academy (2016). In anul 2014 a devenit primul bursier roman al Van Cliburn Foundation TCU School of Music, SUA, fiind invitata sa participe la Piano Texas Festival & Academy, in urma unor selectii la nivel mondial. Sinziana Mircea a primit in 2017 titlul de Young Steinway Artist, desemnand cei mai promitatori pianisti din intreaga lume.

Inregistrarile concertelor ei au fost difuzate de toate canalele radio europene importante pentru muzica clasica, inclusiv BBC Radio 3, RAI 3 Italia, Music3 Belgia sau Radio Romania Muzical. Pianista a lansat cinci CD-uri, dintre care 3 discuri solistice Fortuna – Piano Sensation, Unending Love si Nihil Sine Deo si a alte doua impreuna cu violonistul Alexandru Tomescu. Ȋn prezent, preda la Conservatorul „Luigi Canepa” din Sassari, Sardinia, Italia. Sinziana Mircea a obtinut bursele de cercetare “Nicolae Iorga” oferita de Ministerul Educatiei si ICR Venezia, precum si bursa “Bratianu” oferita de Ministerul Culturii. Acum Sinziana Mircea este doctoranda in cadrul Universitatii de Vest din Timisoara.

www.sinziana-mircea.com

YouTube: https://www.youtube.com/user/sanzianamircea

#sdabocconi #bocconi #changedbywomen #internationalwomensday #IWD #SinzianaMircea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *