Brașov, 5 septembrie 2024 – Allview Auto anunță că, în doar 6 luni de la lansarea Programului Rabla Plus 2024, compania a atins obiectivul de vânzări pentru întregul an 2024, cu 100 de unități CityZEN vândute. Acest succes subliniază nu doar atractivitatea și accesibilitatea modelului CityZEN, ci și angajamentul Allview Auto de a oferi soluții de mobilitate sustenabile și inovatoare pentru noile generații.

CityZEN, un vehicul electric compact și eficient, a fost conceput pentru a răspunde nevoilor variate ale consumatorilor, de la adolescenți de 16 ani care fac primii pași în lumea conducerii auto, până la business-uri care caută un mijloc de transport economic și ecologic.

Printre specificațiile tehnice care au atras atenția clienților se numără:

  • Autonomie: Până la 220 km în oraș cu bateria de capacitate extinsă.
  • Dotări standard: Aer condiționat, închidere centralizată, centru de infotainment cu două ecrane de 10,25”, comenzi pe volan, oglinzi retrovizoare electrice, închiderea și deschiderea geamurilor din telecomandă.
  • Siguranță: Structură din oțel, airbag, camere 360, sistem digital de monitorizare a presiunii în pneuri.
  • Versatilitate: Versiunea cu două locuri oferă un portbagaj generos de peste 800 de litri, ideal pentru afaceri mici și livrări urbane, iar versiunea de 4 locuri oferă o banchetă dotată cu 2 sisteme Isofix™.

„Atingerea obiectivului de vânzări pentru întregul an în doar 6 luni este o realizare extraordinară pentru noi și subliniază încrederea pe care clienții o au în produsele noastre. Estimăm că, până la sfârșitul anului, vom depăși obiectivul setat cu 50%. Acest rezultat demonstrează că CityZEN nu este doar un mijloc de transport sustenabil, ci și o alegere sigură și practică pentru o varietate de utilizatori, de la tineri conducători auto la antreprenori moderni,” a declarat Olivia Dragomir, Marketing Manager Allview.

Succesul acestui model reflectă tendințele emergente în mobilitatea urbană electrică și confirmă angajamentul Allview Auto de a fi parte a valului de inovare din acest sector.

„Pentru a susține creșterea rapidă a vânzărilor și pentru a oferi clienților noștri servicii de cea mai înaltă calitate, ne concentrăm pe extinderea rețelei de dealeri și service-uri partenere la nivel național. Aceste acțiuni sunt esențiale nu doar pentru a asigura accesibilitatea vehiculelor noastre electrice în toate regiunile, ci și pentru a oferi suport tehnic specializat, întreținere rapidă și consultanță de calitate pentru toți clienții noștri. Parteneriatele locale pe care le dezvoltăm sunt fundamentale pentru asigurarea succesului pe termen lung al Allview Auto și în consolidarea poziției noastre pe piață,” a declarat Costin Miron, Expansion Manager Allview Auto.

Prin această reușită, Allview Auto își consolidează poziția pe piața vehiculelor electrice urbane din România, demonstrând că mobilitatea electrică nu este doar un trend, ci o necesitate practică și accesibilă pentru toți.

Modelul Allview CityZEN este disponibil pentru achiziție prin programul Rabla Plus 2024, cu prețuri începând de la doar 8.760 euro, un preț redus semnificativ datorită voucherelor oferite prin acest program. Programul Rabla Plus se va finaliza în luna noiembrie, iar cei interesați de achiziționarea unui vehicul electric la acest preț avantajos sunt încurajați să contacteze un dealer partener cât mai curând posibil, pentru a se asigura că prind unul dintre voucherele rămase, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice. Pentru mai multe informații despre noul model CityZEN și solicitări de test drive sau oferte personalizate, vizitați website-ul companiei la adresa www.allview-auto.ro.

Despre Visual Fan

Visual Fan S.A., deținătoarea brandului Allview (simbol bursier ALW), este o companie românească cu o vastă experiență în producția de dispozitive mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. Fondată în 2002 în Brașov, Visual Fan a devenit cunoscută drept un vizionar și pionier în domeniul tehnologic, lansând produse inovatoare care aduc tehnologia la îndemâna utilizatorilor. Compania este recunoscută pentru lansarea celui mai complex sistem Smart Home din România în 2016, pentru crearea primului asistent vocal în limba română – AVI, în 2017, și pentru încheierea unui parteneriat direct cu Google Android TV™ în 2019. Allview a fost, de asemenea, primul brand românesc care a adoptat tehnologia QLED în 2020. În continuarea demersurilor sale de inovare, în 2022, compania a lansat conceptul Green by Allview, ce integrează noi domenii de activitate cu un obiectiv clar: construirea unui viitor sustenabil pentru creșterea calitații vieții în ansamblu și a grijii pentru generațiile viitoare. În 2023, compania a finalizat peste 20 MW de proiecte fotovoltaice, aplicația Allview AVI GPT a primit un update important prin adăugarea unui model de limbaj natural antrenat de inteligența artificială (AI) și noua divizie Allview Auto a luat naștere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *