Iridex Group Plastic, alaturi de asociatul sau Argif Proiect, a anuntat receptia la terminarea lucrarilor pentru statia de sortare a deseurilor si statia de tratare mecano-biologica (MBT) de la Vadeni, Braila. Evenimentul a avut loc astazi, in cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deseurilor in Judetul Braila”, cu participarea beneficiarului proiectului – Consiliul Judetean Braila.

Este o lucrare mult asteptata de Consiliul Judetean pentru care multumim firmei Iridex Group Plastic ca a facut tot posibilul sa se incadreze in grafic astfel incat lucrarea sa fie livrata la termen. Statia de tratare si sortare de la Vadeni reprezinta etapa cea mai importanta din indeplinirea acestui proiect pe fonduri europene, pentru a da drumul  documentatiei si a caietului de sarcini pentru adjudecarea operatorului unic pentru judetul Braila si a incepe operarea. Aceasta va insemna pentru judetul nostru micsorarea cantitatii de deseu duse la depozitul de deseuri si constientizarea tuturor cetatenilor ca trebuie sa colectam selectiv, iar intregul proiect sa fie integrat si functional conform parametrilor”, a spus domnul Francisk Iulian Chiriac, Presedinte al Consiliul Judetean Braila.

Statia de sortare are o capacitate de 30000 de tone pe an, iar statia de tratare mecano-biologica are o capacitate de 26000 de tone pe an, cantitati estimate a fi necesare prelucrarii pe termen mediu-lung. Suprafata totala a amplasamentului statiei de sortare si a statiei MBT este de 25.537 de metri patrati. Proiectul a beneficiat de finantare europeana cu o investitie de 25.581.736 lei din fonduri europene prin Programul Operational Infrastructura Mare.

Iridex Group Plastic s-a implicat continuu in proiecte de protectie a mediului implementand solutii inteligente in proiectele sale. In acest caz este vorba de automatizarea procesului de sortare a deseurilor si de tratare automatizata, comanda electronica realizandu-se de la panoul central de comanda si intreg procesul este monitorizat prin instalatia electronica de comanda si control. Intreaga lucrare a avut in vedere ca instalatia sa respecte cerintele de reducere a emisiilor si conditiile stipulate in legislatia privind protectia mediului, in conditiile obtinerii unei eficiente maxime”, a declarat dl. Valentin Feodorov, reprezentantul legal al companiei Iridex Group Plastic.

Amplasamentul staţiei de sortare si staţiei MBT Vadeni se afla la o distanta de 1,4 km de zona rezidentiala a comunei Silistea, la 7,5 km de municipiul Braila si la o distanta de 300 de metri de depozitul de deseuri municipale Muchea. Accesul se face prin DN 23 Braila – Muchea, drumul de acces apartinand comunei Silistea, la limita acesteia cu comuna Vadeni.

Instalatiile vor asigura reciclarea unei cantitati maxime de materiale reciclabile ce vor putea fi refolosite in alte domenii, precum si separarea şi minimizarea cantitaţii de deşeuri prevazute a fi depozitate in depozitul ecologic. In funcţie de cerinţele individuale, aceste obiective se pot obtine prin descompunerea materiei organice in sectorul de tratare biologica sau prin bio-uscarea pentru stabilizarea şi uscarea deseurilor, care pot fi utilizate in agricultura sau in alte scopuri. In acelasi timp, s-a urmarit ca impactul asupra mediului prin funcţionarea instalaţiei sa nu depaşeasca nivelurile stabilite drept acceptabile prin reglementarile aplicabile in Romania şi in Uniunea Europeana, iar cheltuielile de funcţionare sa ramana cat mai mici posibile.

Lucrarea implica una dintre cele mai mari instalatii de compostare si bio-uscare din tara noastra, prin utilizarea tehnologiei GORE® Cover. Recunoscuta in industrie ca una dintre cele mai fiabile solutii pentru tratarea tuturor tipurilor de deseuri organice, tehnologia GORE® Cover asigura un proces eficient de descompunere biologica pentru reintroducerea acestui tip de deseu in Economia Circulara. Sistemul GORE® Cover reprezinta o solutie eficienta pentru tratarea resturilor vegetale din productia agricola, dejectiilor animaliere, deseurilor verzi, dar si in cazul deseurilor alimentare sau al altor deseuri organice separate de sursa, biosolide (namoluri), precum si pentru deseurile municipale solide.

Printre obiectivele principale ale lucrarii se numara imbunatatirea sistemului de colectare selectiva in zona urbana si extinderea acestuia in zona rurala a judetului Braila, imbunatatirea si extinderea echipamentelor existente de colectare si transport, optimizarea logisticii prin eficientizarea serviciilor de gestionare a deseurilor si depozitarea controlata a deseurilor in cadrul depozitelor conforme cu normele in vigoare la nivel european.

Despre Iridex Group Plastic

Iridex Group Plastic, infiintata in 1993 ca o companie privata, reuneste domenii de activitate diverse: constructii, mase plastice, salubritate, agricultura, toate avand ca numitor comun grija pentru mediu. Compania este prima producatoare de plasa tip retea din polietilena (obtinuta prin extrudare) din Romania.

Compania este numarul 1 pe piata materialelor geosintetice, avand in portofoliu colaborari la proiecte de infrastructura mediului in toata tara. Cele mai importante orase din Romania beneficiaza de depozite de deseuri municipale realizate cu materiale furnizate si instalate de echipa Iridex Group Plastic. Parteneriate de peste 20 ani cu firme furnizoare de geosintetice, precum Tensar, Cetco, GSE Environmental, dovedesc seriozitatea cu care Iridex isi trateaza partenerii de afaceri.

Iridex Group Plastic este reprezentant in Romania si al grupului de producere a echipamentelor pentru irigatii IRRIMEC/ OTECH. De altfel, compania comercializeaza de peste 15 ani sisteme de irigatii IRRIMEC, care s-au bucurat in toata aceasta perioada de succes in lumea fermierilor. Mai mult decat atat, primele modele cu tambur puse pe piata functioneaza fara probleme si in prezent, demonstrand, pe de o parte, calitatea deosebita si fiabilitatea de top a acestor produse, iar pe de alta parte, experienta Iridex Group Plastic in domeniul irigatiilor si dedicarea companiei pentru sustinerea fermierilor romani.

Mai multe detalii despre Iridex Group Plastic aflati de la: www.iridexplastic.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *