• Estimarea de creștere are loc pe fondul cererii mari de locații de proximitate, de unde clienții magazinelor online partenere Packeta România își pot ridica produsele
  • Packeta România a încheiat anul trecut cu o rețea de peste 500 de puncte pick-up și cu un număr semnificativ de magazine online și selleri parteneri

 

București, 4 martie 2022 – Packeta România, sucursala locală a Packeta Group, platformă digitală globală pentru comerțul online și compania cu cea mai mare rețea de puncte pick-up din Europa Centrală și de Est, își propune pentru acest an o creștere semnificativă a numărului de puncte pick-up. Astfel, la finalul anului, Packeta România estimează o rețea națională de peste 1.000 de puncte pick-up, în creștere de la 500 de astfel de locații la sfârșitul lui 2021. Estimarea de creștere are loc pe fondul cererii mari de locații de proximitate, de unde clienții magazinelor online partenere Packeta România își pot ridica produsele.

Alexandr_Jeleascov_CEO_Packeta_Romania

Totodată, compania își propune în 2022 și o creștere cu până la 50% a numărului de magazine online partenere. „În acest moment colaborăm cu peste 1.000 de magazine online și selleri persoane juridice. Partenerii noștri și-au dat seama de beneficiile colaborării cu Packeta România și de avantajele pe care le aduce acest serviciu alternativ de livrare care devine din ce în ce mai popular în România”, spune Alexandr Jeleascov, CEO Packeta România, menționând că unul dintre obiectivele companiei din acest an vizează consolidarea prezenței cu puncte pick-up în orașele mari și extinderea rețelei și în restul localităților cu peste 20.000 de locuitori.

Alegerea locațiilor pentru punctele pick-up ia în calcul sporirea rentabilității părților implicate, vadul pietonal, accesibilitatea ușoară în cadrul locației, existența, în locație, a unei conexiuni la internet și a unui computer, iar obiectul de activitate comercială al partenerului respectiv să se adreseze unui public cât mai larg.

Adopția serviciilor de livrare alternativă crește în România. În medie, rata de adopție în rândul clienților români  pentru livrare la puncte pick-up este de aproximativ 35% din totalul coletelor livrate și continuă să crească, pe măsură ce, tot mai mulți dintre aceștia, descoperă  avantajele în materie de costuri și flexibilitate.

Despre Packeta România

Packeta România este o platformă digitală globală pentru comerțul online, membră a Packeta Group, prezentă pe piața din România încă din 2017. Compania are ca scop facilitarea procesului logistic pentru selleri și magazine online prin multiple servicii de livrare, fără a impune clienților finali locul și ora ridicării produselor. Acest lucru este posibil datorită unei rețele extinse de peste 10.000 de puncte pick-up proprii și peste 2.160 de Z-Box-uri în rețeaua internațională a Packeta Group și alte 92.000 de puncte pick-up partenere în toată Europa. În anul 2021, grupul Packeta a transportat mai mult de 73 de milioane de colete, datorită colaborării cu peste 35.000 de magazine online și selleri. Magazinele online își pot expedia coletele nu numai la nivel național, ci și la nivel internațional, în toate cele 27 de țări din Uniunea Europeană, plus Marea Britanie, SUA, Elveția, Liechtenstein, Emiratele Arabe Unite, Israel, Turcia și Ucraina.

Pentru informații suplimentare puteți accesa Packeta.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *