București, 13 iulie 2022 – Huawei Consumer Business Group a lansat noile căști FreeBuds Pro 2, menținându-și astfel poziția de lider pe segmentul TWS. Căștile TWS de la Huawei sunt cele mai apreciate dispozitive în rândul utilizatorilor români. Venind întotdeauna în întâmpinarea celor care caută zilnic inspirație în inovație, liderul în tehnologie a dominat piața din România, înregistrând cifre spectaculoase anul acesta în categoria menționată.

Conform surselor interne ale companiei, în prima parte a anului 2022 au fost înregistrate rezultate pozitive în vânzări, marcate prin creșteri substanțiale în majoritatea segmentelor, dar mai ales în cel al dispozitivelor din gama Audio. Doar în ultima lună au fost vândute peste 4.000 de căști FreeBuds 4i, Huawei ocupă astfel locul I în segmentul dispozitivelor TWS.

Segmentul căștilor TWS de la Huawei s-a bucurat de rezultate foarte bune în ultimii doi ani, având actualmente o cotă de peste 30%. Istoria seriei FreeBuds a început acum patru ani, pe plan internațional, respectiv de 2 ani pe plan local și iată-ne după această scurtă, dar foarte intensă călătorie, în prezent, bucurându-ne de o evoluție spectaculoasă în H1 2022. În ultima perioadă, HUAWEI FreeBuds 4i a fost produsul care a obținut primul loc în vânzările TWS, cu peste 4.000 de produse vândute într-o singură lună, însă am înregistrat rezultate pozitive și în ceea ce privește campania de precomandă pentru HUAWEI FreeBuds Pro, peste așteptări. Huawei a pus întotdeauna experiența utilizatorilor în centrul acțiunilor sale, aceasta fiind cheia evoluției noastre.”, a declarat Mircea Buză, Sales Director Huawei Technologies.

HUAWEI FreeBuds Pro 2 (2)

Ecosistemul puternic de produse ce poate oferi doar experiențe premium utilizatorilor a fost completat recent cu un nou produs din categoria Audio TWS, respectiv căștile FreeBuds Pro 2. Fanii muzicii se pot bucura acum de calitatea rafinată a sunetului, pe care noul dispozitiv o oferă datorită sistemului audio dublu.

HUAWEI FreeBuds Pro 2 oferă cea mai bună calitate a sunetului din industrie, adoptând două convertoare digital-analogice (DAC) integrate pe cip, un driver dinamic cu patru magneți cu crossover digital avansat, ce îi permite dispozitivului să distingă între frecvențele înalte și cele joase și un codec LDAC de înaltă rezoluție. În comparație cu modelul anterior, sistemul Triple MIC ANC TWS este capabil să ofere cu 15% mai multe funcții de reducere a zgomotului. Performanța maximă de reducere a zgomotului este de 47 dB, în anumite scenarii. În plus, noile căști sunt echipate cu cu trei algoritmi dinamici de optimizare a ascultării sunetului, capabili să detecteze în timp real modificările de volum, diferențele din structura canalului auditiv și modificările din modul de purtare. HUAWEI FreeBuds Pro 2 oferă o conectivitate ușoară cu orice sistem de operare pentru smartphone și o utilizare excelentă în toate scenariile de zi cu zi, integrându-se în strategia Huawei Seamless AI Life.

Screenshot 2022-07-13 155857

Cu ocazia lansării noului dispozitiv HUAWEI FreeBuds Pro 2, utilizatorii abonați sau cei care se abonează la newsletter-ul magazinului online vor primi pe e-mail un voucher în valoare de 200 de lei pentru achiziționarea căștilor. În plus, FreeBuds Pro 2 vine într-un pachet special de tip bundle, unde face echipă cu HUAWEI Band 7.

 

Despre HUAWEI Consumer BG

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Germania, Suedia, Rusia, India și China. Huawei Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu aproape 30 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați http://www.huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: Huawei Mobile Romania

Community: Comunitatea Huawei 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *