• Cifra de afaceri a Grupului Visual Fan s-a situat la 134 milioane de lei, iar profitul net la 7.03 milioane de lei.
  • O creștere semnificativă a avut divizia Solar Energy, dar și segmentul telefoanelor și televizoarelor inteligente a înregistrat avansuri, în pofida tendințelor globale de scădere a cererii și a marjei de profitabilitate pe piața globală a echipamentelor electronice

Brașov, 29 februarie 2024 – Visual Fan S.A., companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, a înregistrat creșterea cu 19,12% a cifrei de afaceri la nivel de grup, atingând 134 milioane de lei (circa 27 milioane de euro), respectiv cu 48% a profitului, până la 7,03 milioane de lei (1,4 milioane de euro), arată raportul cu rezultatele preliminarii (neauditate) pentru anul 2023. Față de 2022, profitul net al grupului a sporit cu 2,2 milioane de lei.

Grupul companiei Visual Fan este format din: Visual Fan (Allview) – 100%, Visual EV Distribution –  95%, Intervision Trading (AKAI) –  61% și Headlight Solutions – (12%). Principala companie din grup, Visual Fan (Allview) a generat o cifră de afaceri de aproximativ 108 milioane lei și un profit net de 4.3 milioane lei, reprezentând un procent de 4.01% din cifra de afaceri, cu o creștere semnificativă față de anul 2022.

Anul trecut a marcat progrese semnificative în proiectele companiei și o diversificare continuă a activităților pe noi segmente de piață, în linie cu strategia „Green by Allview”, în special a diviziei Solar Energy. În segmentul de televizoare și telefoane, Visual Fan a înregistrat o ușoară creștere a cifrei de afaceri și a profitabilității în comparație cu anul 2022, cu toate că în acest an piața electronicelor, atât la nivel local, cât și internațional, a înregistrat o tendință de scădere în ceea ce privește volumul cererii, a marjei de profitabilitate și a puterii de cumpărare a clienților finali.

Principalele evenimente din anul 2023 care au marcat parcursul companiei Visual Fan:

IT&C:

  • Divizia de telefoane a lansat cu succes smartphone-uri noi în gamele deja consacrate Soul și Viper, iar asistentul vocal AVI a primit un update considerabil prin integrarea ChatGPT.
  • Divizia de televizoare a introdus tehnologia Mini LED în portofoliul său, consolidându-și prezența pe piață.

Strategia Green by Allview:

  • Solar Energy Industrial: Realizările din 2023 au depășit așteptările, proiectele de tip Full EPC (Engineering, Procurement, and Construction) finalizate depășind obiectivul inițial al companiei de a implementa centrale fotovoltaice cu o capacitate totală de 20 MW.
  • Solar Energy Rezidențial: Visual Fan este instalator autorizat în programul AFM Casa Verde 2023.
  • Visual EV: Lansarea noii divizii Allview AUTO și lansarea primului model din gamă, CityZEN, vehicul 100% electric accesibil, care poate fi condus începând de la vârsta de 16 ani.
  • ERA: Lansarea aplicației Allview Era HoReCa a oferit soluții inovatoare pentru industria HoReCa.

“Rezultatele obținute în 2023 reflectă angajamentul nostru față de inovație, sustenabilitate și performanță. Vom continua pe această traiectorie ascendentă și în 2024, dezvoltându-ne portofoliul de produse și servicii, contribuind la modelarea unui viitor mai curat și eficient energetic”, a declarat Lucian Florentin Peticilă, CEO al Visual Fan S.A.

Pentru anul 2024, Visual Fan și-a fixat obiective ambițioase, menite să consolideze poziția în industrie:

  • Dezvoltarea continuă a portofoliului de device-uri smart rămâne o prioritate, iar lansarea smartphone-ului Soul X20 reprezintă doar începutul unei serii de inovații pregătite pentru acest an în care compania sărbătorește împlinirea a 20 de ani de la înregistrarea brandului Allview.
  • Compania va dezvolta divizia Solar Energy și își propune atingerea unui portofoliu de proiecte Full EPC de peste 80 MW.
  • Compania este hotărâtă să își extindă noua linie de business, ALLVIEW AUTO, lansând cel puțin încă două modele electrice în 2024, adaptate diverselor nevoi ale clienților săi.
  • Visual Fan a demarat anul cu o mișcare strategică prin achiziționarea unui nou pachet de acțiuni în cadrul companiei Intervision Trading, atingând astfel un total de 70% din pachetul de acțiuni al distribuitorului exclusiv al brandului AKAI pe piețele din România, Europa Centrală și de Est.

Pentru a consulta Raportul financiar detaliat puteți accesa website-ul companiei: https://www.allview.ro/bursa/RaportFinanciar_Preliminar2023_290224.pdf.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *