București, 16 aprilie 2025: Carrefour România și Asociația InspirAction anunță finalizarea cu succes a celei de-a patra ediții a proiectului „Gesturi mici pentru practici mari”.

Ediția a patra a proiectului „Gesturi mici pentru practici mari” s-a desfășurat în perioada
3 martie – 13 aprilie 2025. În cadrul acestei ediții, 10 școli și grădinițe din România au beneficiat de sesiuni educaționale interactive despre reciclare și utilizarea responsabilă a resurselor.

Printre rezultatele acestei ediții menționăm:

  • 400 de elevi au învățat să protejeze planeta, prin lecții de educație sustenabilă și activități practice;
  • 050 de ambalaje au fost reciclate;
  • 8 școli și grădinițe au fost premiate cu sisteme fotovoltaice performante.

Aceste sesiuni, coordonate de Asociația InspirAction și susținute de profesori voluntari, au oferit elevilor informații despre cum pot acționa concret, prin gesturi mici, pentru a participa la reducerea impactului negativ asupra mediului.

Elementul cheie al proiectului a fost concursul de reciclare între școli și grădinițe, în care au fost implicați elevii și comunitatea locală. Astfel, 8 școli și grădinițe vor beneficia de sisteme fotovoltaice performante.

De la lansarea sa, în decembrie 2023, proiectul a implicat 14.267 de elevi în activități de educație sustenabilă, a facilitat reciclarea a peste 535.670 ambalaje SGR la automatele Carrefour și a premiat 40 de școli și grădinițe cu sisteme fotovoltaice performante.

Ne bucurăm să vedem cum în cadrul acestui proiect gesturile mici se transformă în practici mari, iar elevii deprind comportamente responsabile față de mediu prin reciclare. Educația este unul dintre pilonii de bază pe care îi susținem. Astfel, participăm la formarea unei noi generații de elevi mai conștienți de impactul pe care acțiunile fiecăruia dintre noi îl are asupra mediului”, a declarat Alina Gamauf, membru în Comitetul Executiv Carrefour România.

După patru ediții de succes, proiectul Gesturi mici pentru practici mari este dovada vie că atunci când le oferim copiilor instrumentele și cunoștințele potrivite, ei pot fi printre cei mai puternici susținători ai bunăstării planetei. Acest proiect este atât despre sustenabilitate, prin formarea obiceiului de reciclare, cât și despre sădirea speranței și a responsabilității în inimile tinerei generații și a comunității”, a adăugat Simona Paraschiv, președintele Asociației InspirAction.

Cele 8 școli care vor primi panouri fotovoltaice la finalul ediției a patra a proiectului sunt:

  1. Școala Gimnazială Ziduri, jud. Buzău
  2. Grădinița cu Program Normal Sărmașu, jud. Mureș
  3. Școala Gimnazială Gheorghe Nechita Motoșeni, jud. Bacău
  4. Școala Gimnazială Fântânele, com. Motoșeni, jud. Bacău
  5. Școala Gimnazială din cadrul Liceului Tehnologic N. Titulescu, jud. Brăila
  6. Școala Gimnazială Filiași, jud. Dolj
  7. Școala Gimnazială Vulturu, jud. Vrancea
  8. Școala Gimnazială din cadrul Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca,
    Suceava

###

Despre Carrefour România

Carrefour România le oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături. Singurul retailer omnichannel din România, Carrefour le oferă clienților experiențe de cumpărături cu ajutorul aplicației mobile și a caselor de marcat Self Service, în magazine, prin serviciile de online shopping cu livrare acasă, prin BRINGO, Glovo, Tazz și Bolt sau cu opțiunea Click & Collect de pe www.carrefour.ro.

Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la peste 450 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat (2023, 2024, 2025) pentru peste 17.000 de angajați.

Compania susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Deschidem Vinul Românesc, Creștem România BIO, Grădina Noastră și Poftim Brânză Românească. Platforma Act For Good transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social. Fiecare sesiune de shopping le poate aduce utilizatorilor puncte de loialitate, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.

Carrefour România operează în România prin trei entități juridice principale: Carrefour România S.A., Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.

Despre Asociația InspirAction

Este o organizație formată din oameni care contribuie la educația adolescenților din România, astfel încât aceștia să devină adulți responsabili, încrezători și împliniți. Desfășoară programe care dezvoltă competențe necesare pentru o viață sănătoasă (mental, emoțional și fizic). În același timp, lucrează și cu părinții și profesorii lor pentru maximizarea rezultatelor dorite. Scopul Asociației InspirAction este să inspire un milion de tineri, părinți și profesori din România să devină o variantă mai bună a lor. www.inspiraction.ro

Persoană de contact:

Simona Paraschiv, Președinte Asociația InspirAction

office@inspiraction.ro, www.inspiraction.ro

+40.726.126.289

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *